Coșmarul lui Bastos e aproape de final. Neplătit de Al Nasr, fostul jucător al CFR-ului a primit o ofertă din Bulgaria

Coșmarul lui Bastos e aproape de final. Neplătit de Al Nasr, fostul jucător al CFR-ului a primit o ofertă din Bulgaria
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Rafael Bastos revine în Europa, dar nu în România. Publicația sportal.bg susține că fostul jucător al CFR-ul este foarte aproape de Levski.

În vârstă de 29 de ani, Bastos este legitimat în prezent la Al Nasr, în Arabia Saudită, dar urmează să-și rezilieze contractul. Oficialii lui Levski au deschis deja negocierile cu jucătorul brazilian, dar Bastos a refuzat prima ofertă, din motive financiare. Totuși, cei de la Sportal.bg susțin că Levski va face o ofertă mai mare, iar posibilitatea ca Bastos s-o accepte este foarte mare.

Rafael Bastos a fost vândut de CFR la Al Nasr în urmă cu un an, tranzacție în urma căreia fosta campioană a României a primit 2.7 milioane de euro. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a semnat un contract care-i asigura un salariu de 800.000 de euro pe an, dar recent s-a plâns că de 4 luni n-a mai primit niciun ban. Mai mult, saudiții nu-i mai oferă acesuia viză de ieșire din țară. Brazilianul a fost astfel nevoit să petreacă Crăciunul la Ryad, alături de soție și copii, în timp ce restul familiei se afla în Brazilia.

„Am fost ademenit cu un salariu foarte atractiv când am semnat cu Al Nassr. M-am antrenat corespunzător, dar de patru luni de când am ajuns aici, nu am primit niciun ban. Am cerut o viză pentru a ieși din țară, dar nu mi-au oferit-o și am fost nevoit să petrec Crăciunul aici”, se plângea Bastos în urmă cu o lună.

Bastos a semnat cu CFR Cluj în 2010 de la Sporting Braga, timp în care a avut 66 de apariții și a marcat 10 goluri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×